FOCUS
Incepind
din luna martie 2006, Corina Suteu este directorul Institutului Cultural
Roman din New York. Fondator si presedinte al Asociatiei ECUMEST, Corina
Suteu isi continua cariera internationala, concentrindu-se, ca intotdeauna,
asupra cooperarii culturale ca un mijloc esential de construire a unui
mediu mai democratic si mai putin conflictual. Fost director al UNITER
si al Teatrului Mundi la inceputul anilor 90, a condus Masteratul European
in Management Cultural de la Scoala de Comert din Dijon si a initiat si
condus programul ECUMEST de training in management si politici culturale
pentru operatorii culturali din estul Europei. De asemenea, a fost presedinte
al Forumului European al Retelelor Culturale si a lucrat ca trainer, consultant
si cercetator independent in domeniile cooperarii culturale si al managementului
si politicilor culturale. Corina Suteu va continua sa participe si sa
contribuie cu expertiza sa in proiectele ECUMEST desfasurate la nivel
national, regional sau international.
PROIECTE
"Patrimoniu conflictual si memorie recenta" este titlul
conferintei sustinute de Gabi Dolff-Bonekämper la invitatia ECUMEST
in data de 20 martie 2006, la Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu"
din Bucuresti. Istoric de arta, conservator si teoretician specializat
in monumentele de istorie recenta, Gabi Dolff-Bonekämper va vorbi
despre valoarea conflictuala a patrimoniului in tarile post-comuniste,
ilustrata de numeroase exemple din Berlin. Conferinta va fi completata
de o perspectiva locala oferita de Catalin Berescu. ECUMEST continua in
acest fel seria de intilniri si dezbateri care sa faciliteze o confruntare
o publicului romanesc cu alte contexte culturale si propuneri relevante
pentru contextul romanesc. Mai
multe detalii...
Promotor activ al cooperarii culturale cu spatiul francofon, ECUMEST este
partenerul Ambasadei Frantei la Bucuresti in organizarea Forumului "Biens
et services culturels" care va avea loc la Bucuresti in 21-22
martie. Forumul se desfasoara in cadrul seriei de evenimente "Etats
Generaux de la Francophonie en Roumanie" (20-28 martie 2006) si are
ca scop punerea in discutie a creatiei, productiei si comercializarii
de bunuri culturale, angajarea unui proces de reflectie asupra sustinerii
si protectiei bunurilor culturale, precum si impulsionarea crearii unei
noi dinamici a spatiului francofon in acest domeniu. Mai
multe detalii si programul forumului...
In
cadrul programelor sale de sustinere a presei culturale, ECUMEST este
unul dintre partenerii "Universitatii europene de jurnalism cultural"
in cadrul careia va avea loc un prim seminar avind ca tema "Chronique,
médias, critique des arts de la scène" (17-22 aprilie
2006, Château de Joinville, Franta). Proiectul este organizat de
'Le Grand Jardin' (Joinville) in colaborare cu Fundatia Culturala Europeana
(Amsterdam), ECUMEST, Culture Europe International (Saint-Denis) si Universitatile
Bourgogne si Lyon II. Intilnirea va aduce impreuna tineri jurnalisti culturali
si studenti la jurnalism din diverse tari europene. ECUMEST a coordonat
selectionarea a 8 tineri jurnalisti din tarile Europei de est a caror
participare la seminar este integral acoperita de organizatori. Mai
multe detalii...
In continuarea sesiunilor de training de scurta durata organizate
in 2005 si la inceputul lui 2006, si tinind cont de numeroasele solicitari
de participare si inscrieri primite pentru acestea, ECUMEST va organiza
de-a lungul anului 2006 o serie de sesiuni de formare deschise operatorilor
culturali din Romania. Tematicile abordate vor cuprinde managementul si
finantarea proiectelor culturale, cultura ca agent al dezvoltarii locale
sau cooperarea artistica internationala. Trainerii vor fi profesionisti
in domeniile amintite din strainatate si din Romania. Mai multe detalii
vor fi disponibile in curind.
PUBLICATII
In cadrul Anului Francofoniei in Romania, ECUMEST va lansa in cursul lunii
martie "Ghidul sectorului cultural romanesc" editia in limba
franceza, sub titlul "Guide du secteur culturel roumain. Un panorama
en faveur de la coopération culturelle", actualizare a
publicatiei realizate in limba engleza, in 2005, la solicitarea Ambasadei
Regatului Tarilor de Jos la Bucuresti. Editia curenta a fost tradusa,
adusa la zi si publicata cu sprijinul Ambasadei Frantei la Bucuresti,
al Institutului Cultural Roman si al Ministerului Afacerilor Externe -
Comisariatul General pentru Francofonie. Tot cu sprijinul Institutului
Cultural Roman, ECUMEST va lansa in curind si a doua editie in limba engleza
a ghidului, adaugita si actualizata.
Cartea Corinei Suteu "Another brick in the wall. A critical review
of cultural management education in Europe", scrisa la solicitarea
Fundatiei Boekman si a Universitatii din Amsterdam, si publicata de Boekmanstudies
(Amsterdam) va fi beneficia de o dubla lansare: in cursul lunii aprilie
la Columbia University in New York, iar in cursul lunii mai, in cadrul
intilnirii ENCATC de la Bratislava. Cartea reprezinta o analiza comparativa
a evolutiei programelor academice de training in management si politici
culturale, dintr-o perspectiva europeana. Mai
multe detalii...
"Ce
am facut noi aici?... am aruncat pietre in apa, care au creat o mica tulburare,
au pus materia in miscare, facind citeva cercuri. Asta am vrut sa provoc."
- sint cuvintele lui Andrei Serban la sfirsitul cartii "Cercuri
in apa". Subintitulata "Un atelier cu Andrei Serban povestit
de Tania Radu", publicatia realizata de ECUMEST in 2005 in urma atelierului
international sustinut de regizorul Andrei Serban la Arcus/Sfintu Gheorghe
a fost distribuita gratuit unui mare numar de artisti, organizatii si
institutii active in domeniul artelor spectacolului din Romania si din
strainatate, precum si tuturor universitatilor si facultatilor de teatru
din Romania. Cartea este inca disponibila in librariile Carturesti si
Humanitas.
PREZENTA IN PRESA
ECUMEST a fost solicitat sa reactioneze la publicarea Barometrului de
Consum Cultural lansat la inceputul acestui an de catre Centrul de Studii
si Cercetari in Domeniul Culturii. Observatiile si comentariile facute
de Corina Suteu si Oana Radu pe marginea acestei cercetari au urmarit
lansarea unor dezbateri si a unei critici constructive care sa conduca
la reconsiderarea rolului, agendei si la imbunatatirea demersului stiintific
ale acestui Centru de cercetari.
Cititi articolul pe aceasta tema scris pentru
Suplimentul de cultura de la Iasi...
Articolul "Politicile culturale in tranzitie. Despre participare
si provocarile democratiei", semnat de Corina Suteu, a aparut
in numarul pe luna februarie al revistei Man.In.Fest, publicata de Teatrul
Imposibil din Cluj. Textul reprezinta traducerea in limba romana a capitolului
extras din cartea "The arts, politics and change", recent publicata
de Asociatia ECUMEST si de Fundatia Culturala Europeana din Amsterdam,
la Boekmanstudies (Amsterdam), in cadrul programului Policies
for Culture.
PARTICIPARE INTERNATIONALA
Continuind colaborarea sa cu On-The-Move si IETM, la inceputul lunii februarie,
Corina Suteu a condus si asistat o echipa de 5 traineri in vederea dezvoltarii
de catre acestia a unei metodologii proprii de predare si a folosirii
elementelor cuprinse in sesiunile de training sustinute in 2005 (la Helsinki
si Bucuresti), avind ca tematica mobilitatea, competenta interculturala
si cooperarea culturala in era digitala. Mai multe detalii sint disponibile
la www.on-the-move.org.
In perioada 9-10 februarie, Oana Radu a participat la Paris la o intilnire
de lucru a retelei Balkan Express ce a adus impreuna partenerii principali
ai acesteia: IETM, Bunker Ljubljana si ECUMEST. Intilnirea a avut ca scop
pregatirea activitatilor retelei din 2006, printre care: continuarea organizarii
unor 'caravane' in diverse tari europene care sa permita profesionistilor
din domeniul artelor spectacolului din Balcani descoperirea si cunoasterea
altor contexte artistice; facilitarea unor stagii profesionale in diverse
organizatii din regiune; organizarea intilnirii anuale a retelei; sustinerea
dezvoltarii BE Dance Group si a activitatilor sale regionale de educatie,
productie si distributie in domeniul dansului contemporan in Balcani.
Mai multe detalii vor fi disponibile curind in pagina web a programului
din www.ietm.org
si pe site-ul ECUMEST.
Intre 8-10 martie, Aura Corbeanu a participat la Gent (Belgia), ca reprezentant
al UNITER, la reuniunea EUNETSTAR - the European Network of Street Arts
- reteaua europeana a festivalurilor de teatru de strada, ce reuneste
9 festivaluri din 8 tari. Aura Corbeanu este manager de proiect in cadrul
retelei, in care Romania mai este reprezentata de Festivalul de Teatru
de la Sibiu (care asigura in prezent presedintia retelei), ArCuB - Centrul
de Proiecte al Municipiului Bucuresti si, de curind, Teatrul "George
Ciprian" din Buzau. Intilnirea de la Gent a pus in discutie viitoarele
activitati din cadrul retelei si modalitatile de implicare a fiecarui
membru al acesteia. Mai
multe detalii...
|